Se încarcă…
Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer
header-back

Istoric

Cine parcurge din diverse motive şi cu orice mijloc de locomoţie drumul de la Caransebeş la Orşova, drum a cărui începuturi şi legende se pierd 11 negura timpurilor şi pe a cărui pietriş sau colt au călcat atâta amar de vreme iiizderie de neamuri („care cum veniră, cum plecară”, vorba poetului, doar noi Amânând falnici ca stejarii codrilor), cam la 9 km de Caransebeş, de se abate pre stânga către meterezele semeţe ale Ţarcului, trecând prin Valea – imişului fosta Cârpa, la 4 km găseşte satul Bolvaşniţa. Satul are istorie milenară, găzduind azi „gugulani faloşi” cu diverse îcupaţii, dar în special agricultura.

Asupra numelui satului sunt controverse, unele surse susţinând itabilirea etimologiei legată de existenţa unui personaj Bolvan.

Vasile C. loniţă este însă de altă părere, părere pe care o redăm mai os, extrasă din ziarul „Timpul” din Reşiţa:

„Cred că la baza toponimului Bolvaşniţa nu se află nume de persoană ci llimele comun care indică elementul natural, adică prezenţa bulvanilor, niştenilor, dar mai ales, în tema cuvântului propriu, în speţă a toponimului, nu • românescul bulvan sau bolvan, ci întreg numele topic este slav, aşa cum şi Hlinele localităţii Bucoşniţa înseamnă „locul cu fagi”, înrudit cu numele topice Hucov, Bucovăţ, Bucovina, etc.

Prin urmare, Bolvaşniţa înseamnă, datorită semnificaţiei temei (în limba slavă), precum şi sufixului, de aceeaşi origine, „locul cu buşteni”, »'(¡bivalent cu locul de la Şuşdea-Bulvanişle.

Ultima actualizare: 10:51la data de2 iulie 2026
Formular Sesizare

    Alege pe hartă:


    Dați clic pe locația dorită pe hartă pentru a o selecta.
    După ce ați ales locația, un marcaj albastru va apărea pentru a indica poziția selectată.

    ResponsiveVoice used under Non-Commercial License
    Website primăria Bolvașnița județul Caraș-Severin
    Politica de confidențialitate

    Site-ul nostru utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a respecta cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate